Efectul Narcis

lucrări

Uneori, în clipe privilegiate, pictura se transformă în incantaţie. Atunci, spectacolul gamelor cromatice, al tușelor, al laviurilor, al semitonurilor, al caligrafiei, poate dezvălui și o altă lume ce nu mai e doar a picturii. În astfel de clipe privilegiate, limbajul plastic se lasă învăluit și în alte rostiri, în alte ritmuri, în alte efluvii. Pictura Barbarei ne invită la o astfel de aventură într-o lume imaginară de o stranie frumuseţe. Despărţite de noi prin rame somptuoase ce alcătuiesc un spectacol pictural în sine, personaje tulburătoare își fac apariţia din săli de ceremonie sau de bal cu lentoarea unor fluturi de noapte. Ele par a se ivi din undele concentrice ale adâncurilor ce l-au oglindit cândva pe Narcis, din apele magice ce i-au dizolvat fiinţa pieritoare pentru a-i păstra doar chipul – oglindă. Același destin pare a uni și personajele pictate de Barbara: îmbătate de propria lor frumuseţe, dizolvate în propria lor suavitate, ele vin spre noi din lumea imaginarului cu chipul lor – oglindă, în care să ne putem recunoaște. În acest fel, chipurile devin povești al căror sens e încifrat în caligrafia desenului, în graţia gesturilor, în ambiguitatea expresiilor. Poate de aceea făpturile portretizate de Barbara au acel aer melan- colic, specific spiritului « Fin de siècle », acel abandon aristocratic pe care, uneori, doar boarea unui zâmbet îl ascunde cu graţie. Privirile noptatice, gesturile învăluitoare, înăbușite de mătăsuri, brocarturi și dantele, pun și mai mult în valoare feţele translucide. Paloarea lor înseamnă renunţarea la vitalitatea exuberantă a lumii părelnice în care trăim zi după zi. Nimic nu tulbură apele adânci ale acestei picturi, nici un chip nu exprimă pathosul bucuriei sau al durerii, neliniștii, dorinţei. Întreaga lor energie e concentrată, hipnotic, în ochi.

Acești ochi adânci ca fântânile par să spună că au văzut, odată, ceva esenţial. Personajele pictate de Barbara au liniștea celor care au văzut și știu. Ele vin spre noi învăluite în tăcerea inexprimabilului. De ce tac aceste fiinţe? De ce au un aer spectral, de ce rămân dincolo de apa oglinzilor nocturne, dincolo de spectrul cromatic vizibil, dincolo de vibraţiile sunetului? De ce au ele încă glasul mut, de ce nu rostesc încă adevărurile pe care le stăpânesc? E o tăcere adâncă în preajma lor și în ele însele. Ceva din tristeţea mută a Euridicei, ceva din autocon- templarea extatică a preafrumosului Narcis. Întoarce-te, Laizza, și adu cu tine toate basmele lumii. Întoarce-te, feminitate vulnerabilă, întoarce-te, senzualitate melancolică a seducţiei fără voie, sari ghizdurile preţioaselor rame, ciobește-le stucaturile și stropește-le cu apa nopţii, și adu-l cu tine și pe copilul de aur, și pe Rita Levi, și pe exsangua regină Margot, și pe frumoasa afgană adu-o de lângă cenușa focului de tabără. Plătește-i vamă lui Narcis și spune-ne ce stii și ce ai văzut, căci poate, totuși, vom putea înţelege ce graniţă ne desparte lumile.

Vom înţelege mai profund poetica ramelor – prag, a undelor, a rezonanţelor, a exilului la marginea lumilor crepusculare sau taina mirabilelor întâlniri. Vom înţelege, poate, prin transparenţa unui chip ce nu e al nostru, povestea unei lumi care e încă a noastră.

Ramona Novicov

efectul baroque sau teatrul din vis

lucrări

„Precum un fruct, de miere și-ntuneric”
Rainer Maria Rilke

Pentru sensibilitatea noastră, a celor de azi, doar simpla rostire a acestui cuvânt: „baroc”, stârnește valuri mari și înspumate, ce ne tulbură în adânc memoria culturală. Și chiar asta fac imaginile Barbarei, într-un fel ce-i este propriu, adică apasând într-un anume fel pe clapele subtile ale incantaţiei, spre exemplu, sau pe cele ale suavităţii, sau pe cele ale efluviilor și laviurilor. Cu urmele lor evanescente se joacă personaje coborâte din lumi crepusculare, din care urme ţes apoi povești numai de ele știute. Ușoare ca un fum, tulburătoare ca o amintire, vibrante ca un zbor de fluturi de noapte, fiecare dintre aceste personaje își face apariţia developate dintr-o mitologie a barocului târziu imaginată de Barbara. Dar nu e destul să spunem ca „își fac apariţia”, poate că trebuie sa fim atenţi și la felul în care săvârșesc acest lucru, și la motivul pentru care ne oferă spectacolul apariţiei lor enigmatice.

Cu trupul lor de fum, sunt făpturi ce se visează sau visează că sunt visate pe scena unui teatru de cameră dintr-un palazzo venezian sau a unui castel central-european. Ele sunt din stirpea acelora evocate de Hugo von Hofmannsthal sau de Rilke, căci par mai degrabă imagini argentice aburite, unicate absolute, developate prin năstrușnice dagherotipii. Lor trebuie să le pregătești îndelung apariţia, să le chemi și să aștepţi, febril sau visător, să apară. Poţi să și pleci între timp, căci ele vor veni singure să evolueze la rampa unui teatru imaginar, așa cum numai visul și războaiele și iubirea îl pot crea. Barbara ne aduce aproape aceste făpturi, foarte, foarte aproape, atât de aproape încât să le putem auzi șoaptele și simţi parfumul de iarba și vînt. Și de singurătate.

Cine sunt ele? Sunt „precum un fruct, de miere și-ntuneric”, sunt făpturi singuratice, ce o dată s-au pierdut pe sine rătăcind în hăţișul propriei memorii sau în cel al unor iubiri ratate. Sunt calicii crepusculare, din ordinul Solanaceelor, ce se închid la venirea serii, dar se deschid de cealaltă parte a nopţii, la lumina spectrală a Teatrului din vis. Ele imprimă în cenușa existenţei lor uitate vârtejul baroc al vieţii contemporane. Se fac din nou dorite, și pornesc într-o nouă aventură imaginară. Barbara, prin gestul ei pictural, le descătușează dintr-o memorie colectivă amorfă, și le oferă un ţărm nou, o libertate nouă. Acest nou limb e însăși prezenţa și percepţia noastră, sensibilitatea cu care reușim să intrăm în dialog cu aceste făpturi „infidele” (aflate mereu pe punctul de a dispărea) exact cu o clipă înainte ca ele să spună formula vrăjită: „Se face ziuă, trebuie să plec”. Dar evanescenţa infidelităţii le face libere. Ţesătura din fum le face libere de propriul trup, de propriile dorinţe.

Așteptarea le face libere pentru ca le îmbibă cu așteptarea celuilalt, fie „celălalt” iubitul sau un alt tarâm, așa cum pământul se îmbibă și se dizolvă prin vinul turnat peste el. Rămâne în urmă doar aroma unui distilat preţios desprinsă de orice trup ce poate fi posedat.

Cu arta Barbarei se face o punte între Roma lui Caravaggio, Delft-ul lui Vermeer, Venezia lui Tiepolo și Viena lui Klimt. E o artă inspirată din spectacolul teatral, cu creaturi ale nopţii în care se oglindește vidul. Un teatru al figurilor spectrale, a căror frumuseţe are un însemn princiar anume: diadema - deopotrivă simbol și substitut al cununii împlinirii și al graţiei, al reconstruirii circularităţii paradisului pierdut.

Poate că de aici am putea porni pe drumul deschis de pictura Barbarei, citindu-i printre rânduri discursul despre misterul iubirii și al morţii dizolvat în culisele și interstiţiile unui fermecător histrionism.

Ramona Novicov

trecutul este noul viitor

lucrări

„I adore that pink…it’s the navy blue of India!”
Diana Vreeland

Conform logicii uimitoare a lui „unde dai și unde… apar”, imaginile din seria „Efectul Fluture” aduc la rampă noi perso-naje din panopticum-ul Barbarei. De ce tocmai acestea? Nu știm de ce, pentru că ele sunt apariţii singulare, autonome, nomade, condiţionate de un sistem ascuns de vase comunicante. Pentru că, tot mai mult, pictura ei se plasează undeva între incantaţie și divinaţie. „Vrei să știi ce înseamnă viitorul? Pictează trecutul!” ne spune Barbara. Dar pictează-l ca un șaman, adică alege un trecut care nu-ţi aparţine, un trecut al altora și fă din el pânza pe care să se poată proiecta oricine. Abia atunci, prin ricoșeu, substituire, empatie, prin tehnicile nonposesivităţii, prin proiectarea cât mai departe de propria subiectivitate, poate reușim să înţelegem, privind în spate și spre alţii, ceva din ceea ce ni se întâmplă acum sau mâine. Pentru că, altminteri, între cauză și efect, nimic nu se mai potrivește cu nimic.

Ca și predecesorii lor, personajele ce compun acest ciclu tematic au identităţi codificate, tulburi, ambigue, reversibile, dar sunt dispuse să-și întoarcă privirea spre noi. Desprinse din lumea prerafaelită, privirile lor ne spun, cu fervoare sau me-lancolie, că suntem capabili, dacă am vrea, să trecem dincolo de convenţia ramei. Ajunși în acest punct, trebuie subliniat că rama face și ea parte din spectacolul imaginii oferite. Nu e doar cortina ce marchează pragul dintre „ei” și „noi”, dintre „acum” și „mai târziu”, asigurând protecţia acestor siluete fugitive, aproape absente.

Rama e ea însăși un personaj, tratat cu atenţia cuvenită. Dincolo de ea, în interstiţiile spaţiale, se întrevede uneori strălucirea unor dezastre.

Dar tehnica picturală le acoperă cu o minunată preţiozitate: suprafeţele au transparenţe extrem de delicate, laviurile și opacităţile creează un sofisticat joc contrapunctic. Personajele au chipuri tot mai translucide, porţelanate, sidefate, prezenţa lor e tot mai evanescentă, tot mai părelnică. Veșmintele, bijuteriile, florile și animalele de companie „neconvenţionale” amplifică spectacolul expresivităţii chipurilor.

Chiar dacă gura lor închide povești, ochii lor ni le deschid. Imaginea e o ușă batantă: totul e acolo, dincolo și dincoace, dar e nevoie de noi ca să provocăm mișcarea aceea de aripă, unda de șoc ce va face ca undeva, cândva să se întâmple ceva cu totul neașteptat. Acest fapt, mai ales, e frumos în pictura Barbarei: ea face să fie nevoie de noi să ducem mai departe imaginea, s-o lasăm mută sau să-i direcţionăm unda, sa aruncăm piatra în oglinda ei străvezie, să creăm acel ripple effect care să îi moduleze concentric interfaţa, s-o determinăm să declanșeze povestea închisă în ea până în staţia terminus care e imaginea prezentă.

Dar același tablou spune mereu o altă poveste, în funcţie de cel ce-l privește. Asemeni unui văl, peste toate aceste personaje planează umbra unor trăiri care le-au ars cândva destinul. Poate iubiri, poate doar așteptări, vise bezmetice, neîmpliniri, zboruri la sol.

Cenușa acestor arsuri pare a fi pigmentul cu care Barbara rescrie povestea personajelor ei translucide. Pentru aceste apariţii, viaţa a fost în altă parte: ceva esenţial tocmai a trecut, ceva esenţial a întârziat nu se știe cât… Dar pentru noi, cei ce le privim, ele sunt mediumice, asemeni cărţilor din jocul de Tarot, ce ne-ar putea spune, la timpul potrivit, propria noastră poveste la care încă nu avem acces.

Ramona Novicov

in curand

lucrări

Personajele istorice si istoria personajelor Barbarei Hangan

lucrări

Adunate din toate colțurile lumii, abia schițate sau atent migălite, amare sau visătoare, răpuse sau învingătoare, personajele Barbarei Hangan au profunzime și inteligență. Intrate în spațiul oniric definit de artistă, ele nu se rezumă la o existență placidă și bidimensională, ci continuă să se miște
și să ne miăte, arzând de dorința de a ne împărtași
istoriile lor.

Un tablou al Barbarei Hangan nu e un obiect de décor pe un perete, nu e o bijuterie de cameră, ci o invitație la confesiune – și din partea ta, privitorule, și din partea ta, privitule. De asta nici nu te poti sătura să conviețuiești cu unul – sau mai multe dintre personajele cu istorie ale Barbarei. Dimpotrivă, așa cum mi s-a întamplat chiar mie, poți ajunge să ai în jur un adevarat cerc de asemenea făpturi de vis, cu care navighezi cu naturalețe printre epoci, stari, locuri,
într-o călătorie fără sfârșit.

Cu o cromatică subtilă, care subliniază pendularea permanentă între modern și istoric și accentuează stările de spirit ale personajelor și ale privitorilor, Barbara Hangan te atrage în universul tablourilor sale, capabile să redefinească orice spațiu de expunere drept spațiu de meditație. Obiecte de artă asumate întru totul de autoarea lor, tablourile sunt încununate de rame opulente sau grațioase, reperate și recuperate cu ochi și mână de artist și redate iubitorilor de frumos ca (încă) o formă inedită de contextualizare istorică a personajelor și stărilor reprezentate prin desen
și acuarele.

Sorana Savu

  • Vântul de  miazănoapte
  • Raven
  • Afganistan
  • Carmina
  • Mireasa cu  maramă neagră
  • Aniversarea de 99 de ani
  • Peisasj
  • Copilul care va conduce lumea
  • Zulù
  • Tara
  • Lara
  • Rochia albastră
  • Întoarce-te Laizza
  • Micuța balerină
  • Izabella
  • Visul unei nopți de iarnă
  • Bătrânul cetății
  • Fata din deșert
  • Ollantayambo
  • Afghana
  • Alisia
  • Pilgrim
  • Rita Levi
  • Fermina Dazza
  • Cabaret
  • Mima
  • Nuntă în cer
  • Fata din caleașcă
  • Ibara
  • Noaptea de dinaintea nopţii
  • Zara infidela
  • Torero
  • Speranţă pentru marele vis
  • Fata cu cercel de perlă
  • Besame Mucho
  • Maya Infidela
  • Javier Mon Amour
  • Marea călătorie  a Adrianei cu pasărea
  • Leyla Rose
  • Barock
  • Lisa Melisa
  • Frederic  (pe vremea când o iubea pe  contesa Wodzinska)
  • Se face ziuă, trebuie să plec...
  • Fata care a plecat să se regăsească la Buenos Aires
  • Meduza
  • Nueva Fidelidad
  • A Dios le pido
  • Am cântat așteptându-te
  • ALLEZ FRANCE
  • PE GENUNCHII TĂI ȘEDEA-VOI...
  • CERESIA
  • FATA DIN GRĂDINA PICTORULUI
  • RAIUL A ÎNCREMENIT
  • CEA PE CARE AM SĂ O IAU IN ZBOR
  • URME ŢES APOI POVEȘTI...
  • ANASTASIA
  • MORENA
  • JUCĂTORUL
  • ROCHIA SFÂȘIATĂ
  • PARFUM DE IARBĂ ȘI DE VÂNT
  • TREIZECI ȘI ȘAPTE
  • ARATĂ-MI TABLOURI DINTR-O EXPOZIŢIE
  • GUERLAIN A BOTEZAT PARFUMUL 'VOILA POURQUOI J'AIMES ROSINE'
  • DESEARĂ E BAL ÎN SALONUL OVAL
  • ISPITA IUDITHEI
  • SURI
  • GINGER GREIGE, FATA CARE NU S-A MAI ÎNTORS DIN COPACABANA
  • STRANIA POVESTE A VAZEI CU FLORI
  • CORTO MALTESE
  • ZAHARIA, BĂIATUL CARE SE HRĂNEA CU FLORI
  • PAN
  • SEVEN
  • ROCHIA PINK
  • RUBY
  • Anaïs
  • CELALALT CERCEL DE PERLA
  • CEALALTA FATA CARE A PLECAT
  • PINK FADO
  • LAGRIMAS NEGRAS
  • You picked a fine time to leave me, Lucille...
  • PINK FADO
  • M.M. JANE
  • LOOKING OUT FOR LOVE
  • KADORA
  • DEJA BLUE
  • HALLELUJAH
  • Elena
  • Necunoscuta care se vindea
  • Bella Aquarella
  • Mathilda
  • Rosu Burgund
  • Saudade
  • 1911
  • Iordana Iordanov
  • Octombrie
  • Suzanne
  • 1832
  • Anna Linn
  • Despre dragoste si umbra

Născută: 1 noiembrie 1974, Cluj, Romania

Studii:

1989-1993 Liceul de Arte Plastice “Romulus Ladea” Cluj
1993-1999 Academia de Arte “Ioan Andreescu” Cluj
Din 1999 Membră a Uniunii Artistilor Plastici din Romania

Expozitii personale:

1997 Burg Rode, Herzogenrath, Germania
1998 Aachen, Germania
1999 Galeria Veche, Cluj, Romania
1999 Pavilionul de pictura, Cluj, Romania
2000 Terzoatto, Cluj, Romania
2001 Centrul Cultural German, Cluj, Romania
2003 Muzeul National de Arta, Cluj, Romania
2005 Vevey, Elvetia
2005 Venetia, Italia
2006 Galeria Allianz, Bucuresti, Romania
2007 Venetia, Italia
2009 Galeria Arhipelag, Cluj, Romania
2010 Roma, Italia
2010 Carol Parc Hotel, Bucuresti, Romania

barbara@barbarahangan.ro